Este ușor să înțelegem totul, mai precis......

                Trebuie să renunțăm să deținem controlul mereu, doar așa îl vom avea cu adevărat, ca exemplu fiecare dintre noi are o relație frumoasă cu universul și tot ce ne înconjoară și nu trebuie să ne hotărâm în ce constă această relație și cum funcționează pur și simplu lăsăm totul să se decidă de la sine. Totul este simplu, exact în aceeași metodă cum noi nu trebuie să controlăm ceea ce fac celulele noastre, cum respirăm, ce se întâmplă în organismul nostru, tot acest proces este realizat automat, exact cum un președinte de stat nu este în fiecare noapte treaz să se gândească exact ce face și cum își face treaba fiecare subordonat al său, nu reușim niciodată să controlăm ce ne aduce viitorul, dacă vom avea noroc, succes, pur si simplu aceste lucruri vin de la sine, atât timp cât avem încredere în ele și ele se află în orizontul nostru.
               Cu cât mai mult ne lepădăm de putere, cu cât mai mult ne crește încrederea față de cei din jurul nostru, cu atât avem mai multă putere, în așa fel încât nu trebuie să stăm treji noaptea pentru a controla tot ce ne înconjoară, o facem frumos prin a delega această activitate, pur și simplu avem încredere de exemplu în sistemul nostru nervos că va funcționa peste noapte și că ne va trezi dimineața (metaforic vorbind). De fiecare când renunțăm la control, dovedim doar un act adevărat de putere.
                Pare ca un paradox, dar principiul uniunii cu universul, nu se va realiza prin încercarea de a deține controlul asupra lui, acest lucru va avea doar un impact de perturbare a acestuia, calea de a deveni unul cu universul este de a avea încredere în el așa cum are și el încredere în noi oferindu-ne ceva nou și frumos în fiecare zi.
                 ”Foamea” de a avea ceva, este singurul lucru care ne oprește să deținem acel ceva”

                

Wake up

            Alan Watts:
           "When you’re ready to wake up, you’re going to wake up, and if you’re not ready you’re going to stay pretending that you’re just a ‘poor little me.’ And since you’re all here and engaged in this sort of inquiry and listening to this sort of lecture, I assume you’re all in the process of waking up. Or else you’re teasing yourselves with some kind of flirtation with waking up which you’re not serious about. But I assume that maybe you are not serious, but sincere – that you are ready to wake up.

             So then, when you’re in the way of waking up, and finding out who you really are, what you do is what the whole universe is doing a the place you call here and now. You are something that the whole universe is doing in the same way that a wave is something that the whole ocean is doing… The real you is not a puppet which life pushes around; the real, deep down you is the whole universe.

So then, when you die, you’re not going to have to put up with everlasting non-existance, because that’s not an experience. A lot of people are afraid that when they die, they’re going to be locked up in a dark room forever, and sort of undergo that. But one of the interesting things in the world is–this is a yoga, this is a realization–try and imagine what it will be like to go to sleep and never wake up. Think about that.

Children think about it. It’s one of the great wonders of life. What will it be like to go to sleep and never wake up? And if you think long enough about that, something will happen to you. You will find out, among other things, it will pose the next question to you. What was it like to wake up after having never gone to sleep? That was when you were born.

              You see, you can’t have an experience of nothing; nature abhors a vacuum. So after you’re dead, the only thing that can happen is the same experience, or the same sort of experience as when you were born. In other words, we all know very well that after other people die, other people are born. And they’re all you, only you can only experience it one at a time. Everybody is I, you all know you’re you, and wheresoever beings exist throughout all galaxies, it doesn’t make any difference. You are all of them. And when they come into being, that’s you coming into being.

              You know that very well, only you don’t have to remember the past in the same way you don’t have to think about how you work your thyroid gland, or whatever else it is in your organism. You don’t have to know how to shine the sun. You just do it, like you breath. Doesn’t it really astonish you that you are this fantastically complex thing, and that you’re doing all this and you never had any education in how to do it? Never learned, but you’re this miracle?"

Close your eyes and see

Am observat ca, odata cu lasarea noptii, ma detasez putin de realitatea ce ma inconjoara si incep sa umblu de nebun fara busola, intr-un abis nesfarsit de sentimente, ganduri, trairi, proiectari in lumea spirituala. Incep sa ma inteleg, sa ma citesc mai bine in aceste momente. Cum multi oameni speciali, au plutit si ei in acest "univers" nevazut, au ajuns la multe concluzii, printre primii care au gustat din acest fruct au fost Socrate si invatacelul sau Platon, iar daca este sa discutam de prezent, il avem pe unul dintre preferatii mei si anume Eckhart Tolle, acesta din urma descrie aceasta calatorie spre interior mai bine ca oricine, de asemenea este autorul cartii mele preferate.

Traim intr-un univers a carui limite se intind spre marginea gandirii omenesti, pe langa acesta avem o multitudine de alte universuri nevazute, si totusi ne limitam la o gandire atat de precara, de simplista, este atat de primitiv sa privesti cum toata lumea alearga din dorinta si visul de a acumula posesii materiale, de "a trai viata la maxim".... prin toata aceasta goana dupa momente nesimnificative, si bunuri, ajungem sa imbatranim cu mentalitatea spirituala a unui invatacel situat pe prima treapta a acestui drum. Exista multe persoane care sunt distrase de aceste lucruri desi isi doresc sa se desprinda de lumea materiala si sa calatoreasca cu fiinta nu fizic, ar fi o minciuna sa spun ca nu am si eu o ancora care nu vrea sa ma lase sa plutesc fara nici o destinatie in aceasta lume a visului.

Dar....la momentul potrivit, iti creezi o lume fictiva perfecta chiar aici in aceasta, si excluzi tot ce odata parea o greutate in libertatea ta de imaginatie, de miscare, de liniste. Practic intr-un anumit moment al vietii, renasti, incepit totul de la 0, sau putem spune ca, fiinta noastra renaste, si gandirea la randul ei se asimileaza cu aceasta, incetand sa ne creeze piese de treatru care doar ne abat de la calea spirituala sau cum imi place mie sa spun "o treapta superioara a constiintei" Intrebarea ar fi cand este acest moment….raspunsul este simplu: Oricand decidem noi, ca suntem pregatiti sa gustam adevarata esenta oferita in aceasta calatorie numita viata, si oricand suntem cu adevarat pregatiti sa ne avantam in nesigur in necunoscut.  Toata ideea este concentrata pe reusita de a ne sincroniza cu tot ceea ce ne inconjoara, cu universul cu natura, sa nu ramanem  la stadiul minimal/material de gandire, sa nu ne incarceram imaginatia, si sa ne infruntam demonii…sa continuam calatoria fara a intoarce capul si cu fiecare pas, sa avem ca punct de proiectare un orizont cat mai larg.

Este un sentiment placut sa intalnesti persoane care vad aceste lucruri cand inchid ochii, este placut sa impartasesti trairi cu ele, dar este si trist cand ii vezi cum aluneca incet incet in lumea materiala care ne este ca o inchisoare. De multe ori, ne arde o dorinta puternica in interior de a ne atasa si a ne completa spatiul gol din noi cu prezenta oferita de o alta persoana. Este un sentiment nobil sa indragesti lumea fie ca prieteni fie ca persoana iubita, dar este un sentiment divin sa te indragesti pe tine. Putem avea o discutie cu noi oricand intrebandu-ne "suntem multumiti de noi?, facem ce ne dorim?, trebuie sa ne schimbam?, trebuie sa ne deschidem altora?". Tot ceea ce rezulta din ganduri este doar o proiectare a trecutului si a realitatii noastre fictive creata prin ganduri, cum am mai spus in alte postari. Acesta este ca un harddisk de memorie pentru noi, trebuie sa ne folosim de el nu sa ne lasam influentati in decizii.

 Haideti sa ne imaginam gandurile ca un labirint. De ce ne-am dori sa traim intr-un labirint fara iesire, a trecutului? Acest labirint nu ofera posibilitatea de a-l parasi ci doar se mareste oferindu-ne mai multe cotituri, mai multe "dead end-uri' (sa spunem asa fiindca suna mai intens decat "capat"). De ce sa nu alegem sa cartografiem acest labirint si sa ne avantam intr-o lume unde noi decidem in ce directie o luam fara a avea impuse directii si fara a ne intoarce inapoi cand nu mai putem inainta. Deci sfatul meu este sa parasim acest labirint, aceasta confuzie, complicatie, invalmaseala. Pentru a pleca de aici trebuie sa ne schimbam privirea din perspectiva de a vedea doar zidurile labirintului, sa o indreptam in sus, sa ne deschidem aripile si sa imbratisam acest plan "cosmic" pentru ca suntem meniti si pentru ca acolo este "casa" noastra, a fiintei noastre. Lanturile fac parte din imaginatia noastra, omul a fost creat pentru a fi curios, a calatori, a iubi fara conditii, a evada din starea primitiva de gandire materiala! (Hold on to what we are, Hold on to your HEART)

"We think too much, we feel too little"

      
             Am ales acest titlu, simtind ca se potriveste de minune la subiectul pe care vreau sa il abordez. Aceste vorbe au fost folosite in faimosul discurs al lui Charlie Chaplin.
             Tot mai des ne confruntam in zilele noastre tocmai cu aceasta problema, spun eu, critica.... nu acordam importanta sentimentelor, nu acordam incredere oamenilor, nu acordam speranta iubirii. O explicatie la acest fenomen ar putea fi societatea rece in care traim, rutina in care ne scufundam, proiectarea materiala pe viitor si actiunile oamenilor "rai" peste care am dat in viata deoarece aceste lucruri ne taie speranta zi de zi si ne obliga sa zidim o fortareata, un zid de nepenetrat in jurul interiorului nostru. Ne inchidem tot mai mult in acest abis fortificat si uitam sa impartasim sentimentele cu care am fost inzestrati tocmai pentru a face ceea ce ne este menit, sa oferim iubire sa primim iubire, sa radiem tot ceea ce aduce o stare de bine si confort celor din jurul nostru.
               Unii din noi alegem sa fim buni cu toate persoanele care intra in contact cu noi, ceea ce este bine......dar o secunda sa ne gandim.... avand in vedere cuantumul mare de energie necesara si timp, oferim acestor persoane cu adevarat ceva spiritual consistent?, problema se pune cand ne aflam in fata situatiei de a fi sursa minuscula de bunatate pentru toata lumea dar nu suntem pentru nimeni cu adevarat aproape. Pe de alta parte este frumos sa raspundem fiecaruia cu un zambet, sa ajutam acolo unde putem, sa fim alaturi daca putem si cand putem dar de interiorul nostru cine are grija? cine ii este alaturi? cine aduce o vorba buna, o alinare, cine il intelege? cine raspunde la semnalele lui?...Singurele persoane care pot face asta suntem doar noi, este ca si cum am avea o dubla personalitate. Fiinta noastra fiind una si gandurile noastre cealalta. Gandurile (creierul) ajuta la stocarea si procesarea de informatii, la toate lucrurile necesare in lumea materiala si profesionala, noi ne vizualizam doar in aceasta parte a corpului nostru in general (we think too much), pe de alta parte fiinta, constiinta, este cu adevarat esenta noastra, cu proiectare eterna in timp, este diferit de tot ceea ce este material, poate fi doar pura si de intentie buna (we feel to little).....aici gresim, cand ne inabusim sentimentele izvorate tocmai din acest izvor ancestral, pur, grandios. 
               Tot ceea ce ne inconjoara este trecator, dar asta nu inseamna ca nu ar trebui sa investim sentimente pure in cei din jur, dar sa o facem cu masura, sa fim siguri ca ne dam toata silinta in a-i imbraca de afectiune pe cei care merita de langa noi, sentimente pe care nu le vor irosi, la randul lor aplicand si ei acest sistem. Astfel creem un circuit pur de esenta divina. O data ce ne asimilam cu fiinta, nu mai avem nevoie de factori externi pentru a schimba starea noastra, nu mai avem ganduri care sa ne impovareze zi de zi, sa ne faca sa gandim negativ sau sa ne facem scenarii pe viitor. Tot ce ceea ce avem nevoie pentru a face acest pas spiritual se afla aici si acum doar dam destula incredere si sprijin fiintei noastre.
                Este greu sa definim iubirea, avand in vedere explicatiile nenumarate ale oamenilor de stiinta, a profetilor de-a lungul veacurilor, si incercarea fiecaruia dintre noi sa definim, sa definitivam....singurul mod de a intelege este aceea de a experimenta. Iubirea nu poate rani nimic si pe nimeni, dar are costul ei...este complet gratuita dar vine cu obligatii puternice, nu poate fi cumparata, si in ultimul rand iubirea nu poate fi blocata de nici un obstacol. Ea vine in multe forme, unele mai intense altele mai putin intense dar la baza este de aceeasi esenta, are doar o sursa din care naste. Nu in ultimul rand trebuie sa intelegem si sa observam ca frica este opusul iubirii, sentimentelor, dar aceasta este doar o iluzie nu este nici un obstacol imposibil de traversat, odata ce am spulberat frica si am trecut de ea, vom avea deschise cele mai frumoase drumuri pe care le vom traversa in aceasta "viata" a noastra. Iubirea este legatura optima pe care o putem lega, prin care putem interactiona intre noi, iubirea devine si constiinta la un nivel inalt.
                Trebuie sa intelegem ca suntem o constiinta individualizata in aceasta versiune a realitatii, in care avatarele noastre au ales sa aiba un corp fizic si sa experimenteze aceast spatiu fizic, scopul nostru fiind doar evolutia spirituala si nu materiala. Traim intr-o lume "virtuala" (este greu de inteles ce inseamna acest lucru, sa ne limitam doar la faptul ca aceasta lume este ca un joc, care are reguli stricte, si noi suntem jucatorii) dar in cele din urma in esenta suntem mult mai mult de atat, avem sentimente care nu se supun nici unor reguli cunoscute de omenire.