The barrier

          Do you ever feel like you are on the right path to see the truth and you are fully aware of your ego, your spirit and what it does? Then you find your ego and the thoughts of the past and the future dominating you again and not letting you live in the present? It's a vicious circle.
          We all know that it is all made up by our minds. The pure reality of the universe can be sensed only by the spirit alone, yet we still can't pass the barrier even if we know all we need to know about it.

          Maybe its a matter of struggle and fighting the ego, and it really takes time?, maybe the society in which we live keep pushing us back in the dumb state all the time? One thing that you can find everywhere spoken is that the suffering is the key of succes in this......but how much suffering? maybe the life its "the suffering" and just death can release us from this state of limitation....maybe when you stop thinking about all of it and just let it happen you will be where you need to be, one with the universe, at peace with all creations, and the most important one with the light. It is such a struggle to seek all of this when we were not "made" to understand easy the mystery of a true life, and it seems that the society keeps pushing us back from thinking and giving us various mind distractions.

          It will not be such a great disappointment to discover someday, that the humans in power on this planet have really bad intentions for our kind. Other way I cant seem to understand why are we not evolving spiritualy and why we do not gain true needed knowledge to understand much more and see far away with the true eyes. The good thing about all of this is that there are people like us, seekers, who will not rest in this life or another, untill they are no longer bound to a crippled induced society, no longer bound to a material body and the ego.

          Nowadays many are talking about spirituality, meditation, soul, higher beings etc. but very few of them have the inside call that is genetically bounded to the roots of creation that made some of us "seekers". The reason that some of us are like this, feeling more, thinking more, looking at the night sky knowing that somewhere there far away is the answear to the present questions, will be revealed.

          We refuse to be just another biological robot slave in a planet that in a deceptive way gives us freedom. We need to wake up.....our mind and soul are washed day by day in this prison of a world that we like to call home.

Cea mai importantă călătorie

         

               Timpul care ne este oferit este mereu limitat, și niciodată nu îi acordăm destulă importanță. Teoria este de a trăi în prezent, în practică este de domeniul imposibilului de realizat. Folosim diverse substanțe pentru a avea, și a simți, un sentiment care deja îl avem în noi doar că nu știm să îi oferim lumina pentru a străluci. Tot ce realizăm prin instrumente exterioare se poate realiza doar din interiorul nostru, orice fărâmă de fericire vine tot din interiorul nostru exteriorul fiind doar un stimul voluntar.

                Mereu ne gândim că de mâine ne vom schimba. de mâine facem asta sau aia.....nu funcționează asa, dacă simțim că nu merge bine ceva o facem acum și fără a regreta ceva. Orice sfârșit nu simbolizează decât un nou început, și orice început ajunge la un sfârșit. Pare supărător acest ciclu dar cu incredere în noi, lăsându-ne duși de val plutim spre orizonturi mai senine și pline de un necunoscut plăcut.

               Poate ne dorim ceea ce nu avem, poate dorim ca un fapt, un lucru să fie diferit, dar la urma urmei cu orice dorință materială și superficială îndeplinită, apare alta mai arzătoare. Trebuie pus punct acestui cerc vicios, și să începem să călătorim într-o destinație nouă, liberă de bagaje simbolizând gânduri, de regrete și trăiri în trecut sau viitor. Tot ce avem este aici acum, nimic mai mult sau mai puțin, dacă nu avem grijă și nu suntem mulțumiți de ceea ce avem apare o sete care nu poate fi stinsă prin nimic, un foc care consuma din ce în ce mai mult oxigen ajungând la un stadiu în care nu mai poate fi controlat sau stins, extinzându-se în toate direcțiile.....un abis care ne cuprinde și din care încet, încet nu mai vedem lumina spre care trebuie să ne îndreptăm pentru salvare. Deci trebuie să controlăm focul acesta din interiorul nostru, dar niciodată să nu îl stingem în totalitate pentu că acesta ne dă culoare. Știu pare un paradox, cel mai ușor poate fi înțeles printr-un vers de melodie mult plăcut mie ”Don't you ever tame your demons/But always keep 'em on a leash”. 

                   Pentru persoanele care înțeleg ceea ce înseamă să simți și să întelegi totul, diferit de societate și lumea materială care ne înconjoară, trebuie să înțelegem că niciodată nu ne va fi ușor să găsim fericirea pură odată intrați în acest joc, dar și când o vom găsi, aceasta va fi o fericire innacesibilă celor superficiali care au trăit încontinuu fără a constientiza o  trăire intensă, egoul, și suferința necesară pentru a promova acest examen spiritual.

                Răbdarea, speranța, curiozitatea și persevernța sunt coordonatele necesare compasului acestei călătorii, ce vedem la orizont este incert, dar odată ajunși la destinație, vom simți un sentiment de ”acasă” și uitându-ne în spate nu vom recunoaște drumul prin care am trecut pentru a ajunge aici, este o destinație ascunsă care va fi atinsă doar privind în față și trăind cu adevărat experiența oferită de această călătorie. Drumul este lung, dar mereu avem compasul, un răsărit, o  rază de lună care să ne ghideze, bucuria de a fi în viață și sentimentul ascuns că destinația este acolo și cu orice fracțiune de secundă suntem mai aproape de ea.

”When I was a child, I heard voices...
Some would sing and some would scream
You soon find you have few choices...
I learned the voices died with me

When I was a child, I'd sit for hours
Staring into open flame
Something in it had a power,
Could barely tear my eyes away

All you have is your fire...
And the place you need to reach -
Don't you ever tame your demons
But always keep 'em on a leash

When I was 16, my senses fooled me
Thought gasoline was on my clothes
I knew that something would always rule me...
I knew the scent was mine alone

All you have is your fire
And the place you need to reach
Don't you ever tame your demons
But always keep 'em on a leash

When I was a man I thought it ended
When I knew love's perfect ache
But my peace has always depended
On all the ashes in my wake

All you have is your fire,
And the place you need to reach
Don't you ever tame your demons,
But always keep 'em on a leash...”